Home / EVENIMENT / Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea porțile închise, vineri, 31 mai 2019

Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea porțile închise, vineri, 31 mai 2019

Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea porțile închise, vineri, 31 mai 2019. Cursurile vor fi suspendate cu prilejul vizitei Suveranului Pontif. Este ziua în care Papa Francisc ajunge în București și organizatorii vor să-și ia toate măsurile de siguranță pe traseul înaltului prelat.

Copiii de la grădinițe și școli primesc două zile libere. Care sunt acestea și care este motivul
Cursurile din toate grădinițele și școlile din Capitală se vor suspenda în data de 31 mai 2019, cu ocazia sosirii Papei Francisc în țara noastră. O parte dintre aceste instituții de stat este posibil să fie închise parțial și în ziua de joi, în special instituțiile care se află pe traseul Suveranului Pontif. Așadar, copii vor sta acasă două zile.

Propunerea a fost conturată în cadrul comandamentului de la Poliția Capitalei. Primarul Capitalei, Gabriela Firea declară public că este de acord cu această soluție. „La summitul de la Sibiu s-au închis școlile în tot orașul, timp de o săptămână și a fost o decizie foarte bună. (…) Cine spune că școlile trebuie închise parțial, nu știe care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Firea.

Ioana Neacșu, inspector general, a anunțat că va lua măsuri în această privință și că va demara procedurile necesare în acest caz. „Ținând cont de recomandările Poliției, vă propunem ca pentru data de vineri să suspendăm cursurile în toate școlile din București, iar joi să fie suspendate parțial. Vom demara procedurile pentru suspendarea cursurilor total pentru data de vineri”, a anunțat aceasta.

Poliția a luat toate măsurile de protecție pentru vizita Papei

Șefa Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Ioana Neacșu, a propus închiderea a peste 420 de unități de învățământ de stat din Capitală, vinerea viitoare, când Suveranul Pontif va ajunge în țara noastră. Școlile și grădinițele private își vor desfășura normal cursurile.

,,Poliția Capitalei va participa cu 2.000 de polițiști la vizita Papei. Suntem total pregătiți pentru această misiune”, a declarat Ciprian Miron, șeful Poliției Capitalei.

Papa Francisc va sta la noi în țară timp de 3 zile. Călătoria Suveranului Pontif are loc după 20 de ani de la vizita făcută de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în anul 1999. Organizatorii au pregătit intens acest eveniment care se va desfășura sub motto-ul “Să mergem împreună!”.

About admin

Check Also

Bogdan Matei, ministrul tineretului, cu țigara aprinsă în CEx-ul PSD

Bogdan Matei, ministrul tineretului și sportului, a fost surprins fumând la şedinţa social democraţilor, care …