Home / SOCIAL / Punctul în relație după care nu mai poți continua și nici nu trebuie să faci asta

Punctul în relație după care nu mai poți continua și nici nu trebuie să faci asta

Majoritatea relațiilor trec prin perioade dificile. Fie că nu mai există aceeași pasiune de la început, fie că ambii parteneri și-au scos ochelarii de culoare roz și-au înțeles că niciunul dintre ei nu este așa cum și-au imaginat, fie că s-au îndepărtat unul de celălalt sau au uitat să mai comunice.

De fapt, ca o relație să reziste în timp trebuie în fiecare zi să construiești, iar de acest lucru se ocupă ambii parteneri,
abordând fiecare problemă în parte și rezolvând-o.

Dacă de la început o relație se bazează pe starea euforică și pe dragostea partenerilor, în timp sentimentele de dragoste împărtășite de parteneri se transformă în respect, maturitate și înțelegere. Dispare infantilitatea și gândurile puerile, apar priorități și scopuri bine stabilite care contribuie într-un mod pozitiv asupra viitorului relației.

În relațiile sănătoase partenerii discută, își respectă părerile unul altuia și nu există manipulare sau comportamente abuzive. De asemenea, relațiile serioase au nevoie de timp, răbdare, învățare și multă iubire.

Cauzele despărților sunt multe și pe alocuri grave. Deseori motivele cresc, se înmulțesc, până se ajunge în acel punct, după care nu mai puteți continua în doi:

– Violența fizică și verbală. Chiar dacă trăim într-o societate unde violența nu mai este acceptată, multe femei mai sunt victimele violenței fizice, cât și celei verbale. Speranța că omul agresiv de alături se va schimba poate duce spre consecințe dure. Traumele la care este supusă victima o pot urmări pe tot parcursul vieții. O relație sănătoasă nu presupune frică și nici abuz.

– Singurătatea în relație. Ce presupune o relație de dragoste? Implicarea ambilor parteneri. Când doar unul dintre parteneri luptă pentru întreținerea relației, când doar unul se implică și încearcă să rezolve problemele apărute, la mijloc este indiferența celuilalt partener. Într-o relație unde predomină indiferența, există și probabilitatea unei eventuale despărțiri.

– Viciile și dependențele. Dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc, este un alt motiv din cauza căruia se despart multe cupluri. Lupta cu orice tip de dependență necesită timp, răbdare și feedback din partea partenerului. Doar că de multe ori persoanele care trăiesc alături de oameni dependenți nu primesc înțelegerea și schimbarea dorită.

– Infidelitatea. Cu părere de rău, infidelitatea partenerului de viață distruge liniștea și încrederea care predomina în relație. Indiferența și teama că ar mai putea să se repete această greșeală destramă orice relație în timp, chiar dacă în trecut părea a fi puternică.

Când trebuie să pui punctul unei relații? E corect să pui punctul atunci când nu te mai regăsești în ea. Partenerul are dreptul să vină în relație cu propriile valori și plăceri, dar totodată nu are vreun drept să manipuleze emoțional omul de alături. În momentele dificile e corect să-ți ajuți partenerul, dar există și o limită, iar acea limită apare atunci când ajutorul tău este în zadar oferit, când omul de lângă tine nu vrea să-l primească și nici nu dorește să se implice ca să-și schimbe viața și relația în care este implicat.

About admin

Check Also

Doar eu mă pot trage la răspundere pentru greșelile făcute, pentru că eu am trăit, eu am greșit, eu am iertat, eu am uitat…

Suntem încăpățânați, picăm și ne ridicăm. Îmi iubesc caracterul și totuși mă sperie atât de …