Home / EXTERNE / O insulă din Italia oferă cazare gratuită. Există însă o singură condiție

O insulă din Italia oferă cazare gratuită. Există însă o singură condiție

Turiștii care aleg ca destinație de vacanță insula Elba ar putea avea parte de o surpriză uriașă. Oficiul de turism a anunțat că vizitatorii care au parte de mai mult de două ore de ploaie, pe zi, vor primi cazare gratuită la hotel.

Campania “Elba No Rain” a fost lansată la începutul lunii mai 2019, promițând să ramburseze oaspeților banii de cazare dacă plouă mai mult de două ore consecutive într-o anumită zi, scrie The Independent.

Oferta este valabilă numai până pe data de 31 mai, iar apoi, de la 15 septembrie până la 31 octombrie 2019, contează doar dacă plouă mai mult de două ore între orele 10:00 și 20:00. Micul dejun și cina nu sunt incluse în această ofertă.

Deși aceasta este prima dată când toate hotelurile au fost incluse în inițiativă, unele dintre ele au avut un program similar și în 2018.

Insula Elba este cunoscută mai ales pentru faptul că, între 1814 – 1815, aici a fost exilat fostul împărat al Franței, Napoleon Bonaparte.

About admin

Check Also

Vecinii noştri maghiari au de construit 15 km de autostrada până la granița noastră, dar nu au la ce să se conecteze

Vecinii noştri maghiari se apropie cu autostrada de graniţa României, dar nu prea au la …